Povestea lucrurilor importante

Un profesor de filosofie statea in fata clasei avand pe catedra cateva lucruri.
Cand ora a inceput, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin si acestia au convenit ca era.
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor.
Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf. I-a intrebat din nou pe studenti daca borcanul era plin iar acestia au fost de acord ca era.
Profesorul a luat dupa aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat in borcan. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a intrebat din nou pe studenti cum statea treaba iar acestia au raspuns in cor “Pliiin!”
Profesorul a scos de sub catedra doua cesti cu cafea pe care le-a turnat in borcan, umplandu-l de aceasta data definitiv. Studentii au ras.
“Acum” a spus profesorul dupa ce hohotele s-au domolit, “as dori sa intelegeti ca acest borcan reprezinta viata voastra. Mingile de golf reprezinta lucrurile importante pentru voi: familia, copiii, sanatatea, prietenii si pasiunile voastre. Daca totul ar fi pierdut in afara de acestea, viata voastra ar fi tot plina.”
“Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza pentru voi, serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor marunte.”
“Daca veti incepe cu nisipul,” a continuat el, “nu veti mai avea unde sa puneti mingile de golf si pietricelele.”
“La fel si in viata, daca iti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodata timp pentru lucrurile importante pentru tine.”
“Acorda atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joaca-te cu copiii, fa-ti controale medicale periodic, iesi cu sotia in oras la cina, practica un sport, vei avea suficient timp alta data sa faci curat sau sa repari cine stie ce dispozitiv . Ai, in primul rand grija de mingile de golf, ele conteaza cu adevarat. Stabileste-ti prioritatile, restul e doar nisip.”
Unul dintre studenti a ridicat mana interesandu-se ce reprezentau cele doua cesti de cafea.
Profesorul a zambit “Ma bucur ca intrebi asta,ele vor doar sa arate ca, oricat de plina ar parea viata ta, e loc intotdeauna pentru doua cesti de cafea, impreuna cu un prieten…”

Sursa:www.damaideparte.ro

Poveste terapeutica. Trenul vietii

Viata este ca o calatorie cu trenul: Urcam si coboram des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele.Atunci cand ne nastem si urcam in tren, intalnim oameni despre care credem, ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii nostri.Din pacate, adevarul este altfel. Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor.
E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un rol important in calatoria noastra. Acestea sunt fratii nostri, prietenii nostri si acei oameni minunati pe care ii iubim.Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta. Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei. Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el.
Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic… Unii urca si coboara, si noi abia i-am observat.
Ne mira faptul ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre. Bineinteles noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam. Din pacate, uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei este deja ocupat.Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri…….dar fara intoarcere.Deci, trebuie sa facem calatoria in felul cel mai bun posibil.Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei…Sa ne aducem aminte, ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra.Si noi vom sovai des si va exista cineva care sa ne inteleaga.Misterul cel mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cobora definitiv din tren si nici cand vor cobora cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de langa noi.
Cred ca o sa fiu cuprinsa de duiosie atunci cand cobor definitiv din tren…..
Da, cred acest lucru.

Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa. Va fi intristator sa-i las singuri pe cei mai dragi mie. Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia, ca am sa-i vad sosind, cu bagaje pe care inca nu le-au avut atunci cand au urcat in tren.

Ceea ce ma va face fericita este gandul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora.

Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si ca la sfarsit sa putem spune ca a meritat osteneala. Sa incercam sa lasam dupa noi, cand coboram, un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe

Celor care sunt parte a trenului meu, le doresc
Calatorie placuta !

Sursa:www.psihohipnoza.ro

Poveste terapeutica. Caruta goala.

Într-o dimineaţă un băiat împreună cu tatăl său se plimba prin pădure. La un moment dat, tatăl s-a oprit, a stat câteva secunde ascultând, apoi și-a întrebat feciorul:

“- Fiule, ascultă puţin şi spune-mi ce auzi”.

“- Cântecul păsărilor şi foşnetul frunzelor, tată”, răspunse acesta.

“- Ascultă mai bine. În afară de acestea mai auzi ceva?”

Băiatul ciulind urechile îi răspunse:

“- Da tată, aud zgomotul unei caruţe.”

“- Aşa este”, răspunse tatăl, “mai mult decât atât, este o caruţă goală!”

“- Cum ştii că este o caruţă goală, fără să o vezi ci doar auzind-o?”

“- Este foarte uşor să-ţi dai seama când o caruţă este goală, din cauza zgomotului pe care îl face. Cu cât căruţa este mai goală, cu atât face mai mult zgomot.”
În viaţa de zi cu zi întâlnim şi persoane care vorbesc prea mult, sunt inoportune, întrerup adesea conversaţia semenilor . Având o inflaţie a egoului, acestea domină conversaţia consinderându-se deasupra tuturor şi prin această conduită diminuează valoarea interlocutorilor. În contextele de viaţă în care auzim şi vedem persoane ce nu oferă spaţiul unei comunicări eficiente nepermiţând dreptul la o exprimare simetrică, ne vom aminti şi vom enunţa parabola căruţei: „ cu cât este căruţa mai goală, cu atât este mai mare zgomotul pe care îl face”. În modul acesta vom reuşi să dezvoltăm capacitatea de conversaţie, o condiţie firească a dialogului. Dacă, orice aţi face, nu reuşiţi să fiţi pe aceeaşi lungime de undă cu partenerul de dialog, există şi alte metode pentru a-l determina să înţeleagă mai bine că se comportă greşit. Un exemplu în acest sens ar fi poveştile terapeutice.

Sursa:www.psihohipnoza.ro