Ţi s-a întâmplat să te simţi vinovat(ă) că ai stat prea mult degeaba şi că nu ai făcut ‘ce trebuia’? Poate că nu ai citit cât ţi-ai propus, nu ai acţionat, nu te-ai întâlnit cu destui clienţi, nu ai dat destule telefoane, nu ai muncit suficient.. şi aşa mai departe.
Mie îmi place foarte mult să mă relaxez şi să mă bucur de viaţă, dar în acelaşi timp vreau să realizez foarte multe lucruri şi uneori am impresia că nu am suficient timp. Sau că nu mi-l folosesc cum trebuie – şi atunci apare stresul.
Am învăţat să setez obiective, să îmi ‘eficientizez’ timpul, să îmi creez priorităţi şi deadline-uri pentru proiectele mele. Avem acces la foarte multe instrumente şi cărţi de organizare a timpului, poate prea multe. Şi totuşi, după ce le-am folosit, m-am simţit din ce în ce mai constrâns.
Am vorbit cu mai mulţi prieteni care simţeau că îşi pierd timpul inutil. I-am întrebat pentru ce au nevoie de mai mult timp şi mi-au răspuns că au multe ţeluri şi pentru a le atinge, vor să facă mai multe lucruri. Vor să scrie mai mult, să muncească mai mult, să acţioneze mai mult.
Şi în acel moment mi-am dat seama că şi eu, şi ei am uitat să ne bucurăm de momentul prezent.
Bineînţeles că “ştim” că viaţa trebuie trăită în fiecare moment, “ştim” că nu există decât această clipă, că trecutul şi prezentul sunt doar nişte concepte în mintea noastră. Au fost scrise atâtea cărţi excelente pe aceste teme (cum ar fi spre exemplu “Puterea prezentului” de Eckhart Tolle).
Dar câţi dintre noi trăiesc cu adevărat în prezent?
M-am tot întrebat: cum pot să trăiesc pe deplin fiecare moment, cum pot să ajung la o stare de prezenţă care să mă împlinească?
Eckhart Tolle ne dă ca exemplu contemplarea unui apus superb, atunci când gândurile se opresc şi suntem fascinaţi de frumuseţe.
După ce am citit acest lucru, am realizat că am avut acelaşi sentiment în mai multe situaţii:
- când priveam zborul unei păsări
- în timp ce ascultam anumite melodii
- în timp ce alergam dimineaţa
- când beam apă după o perioadă lungă de sete
- în timp ce mă uitam la anumite filme
- ..şi în orice clipă când mă opream din gânduri şi griji şi conştientizam cât de frumoasă este viaţa şi lumea din jurul nostru
Eu cred că putem să ne bucurăm de orice moment. Uitaţi-vă la copii şi la jocul lor, ei cunosc mai bine acest sentiment.
Îl ştim şi noi, doar că grijile şi problemele vieţii de adult ne-au făcut să-l uităm.
Totul bine şi frumos până aici – dar cum rămâne cu obiectivele şi lucrurile pe care vrem să le realizăm? Dacă trăim în prezent şi uităm de viitor, cum putem să evoluăm, cum putem să devenim mai buni în fiecare zi, cum putem să creăm lucruri deosebite şi să-i ajutăm pe ceilalţi?
Am găsit câteva moduri prin care să poţi ieşi din capcana acestei dileme şi să îţi dai seama că poţi avea şi una şi alta:
1. Găseşte ceva care să-ţi placă în orice faci. Astfel nu va mai fi o corvoadă, ci o activitate care îţi place.
Ar fi ideal să lucrezi la pasiunea ta, pentru a te bucura din plin de muncă. Dar chiar dacă lucrurile nu stau (încă) aşa, poţi savura orice acţiune.
2. Elimină activităţile inutile.
Din lucrurile pe care le faci, găseşte acele 20% care îţi aduc 80% din rezultate, şi elimină restul pentru a-ţi elibera timpul.
Tim Ferris spune în Săptămâna de lucru de 4 ore că “a fi ocupat este o formă de lene – gândire leneşă şi acţiune fără discernământ”.
De câte ori ai fost o albinuţă silitoare doar pentru a simţi că faci treabă, deşi ceea ce făceai nu dădea prea multe rezultate?
Dacă nu ştii cum să răspunzi la această întrebare, a venit vremea să testezi şi să măsori impactul acţiunilor tale, pentru a afla ce îţi aduce de fapt rezultatele dorite.
3. Există o cale foarte simplă de a obţine tot ceea ce îţi doreşti în viaţă, o scurtătură: să trăieşti momentul prezent ca şi cum ai avea deja acele lucruri.
Cum se poate aşa ceva? Ceea ce vrem de fapt este starea pe care ne-o dă realizarea visurilor noastre. Vrei iubire? Îmaginează-ţi că ai relaţia dorită şi simte acea stare, încarcă-te cu iubire chiar şi înainte să ai relaţia dorită! Vrei abundenţă? Simte-te ca şi cum ai avea tot ce îţi doreşti şi degustă din plin senzaţia!
4. Fiind încărcat mereu de aceste stări, acţionează în continuare pentru atingerea scopurilor tale!
În acest fel, nu te vei mai stresa că nu ai încă ceea ce îţi doreşti, deoarece trăieşti deja acele stări. Şi în acelaşi timp vei acţiona pentru a-ţi atinge obiectivele!
Sursa: http://www.obiceiurilemaiestriei.ro/sa-actionez-cat-mai-mult-sau-sa-ma-bucur-de-momentul-prezent/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu