Într-o buna zi, magarul unui taran cazu într-o fântâna. Nefericitul
animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce taranul cauta sa vada
ce e de facut. Pâna la urma, taranul hotarî ca magarul si asa era batrân,
iar ca fântâna, oricum secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata.
Si ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adâncul fântânii.
Asa ca taranul îsi chema vecinii, ca sa-i dea o mâna de ajutor. Fiecare
dintre ei apuca câte o lopata si începura sa arunce de zor pamânt înauntrul fântânii.
Magarul pricepu de îndata ce i se pregatea si se puse si mai abitir pe
zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa multe lopeti de pamânt, magarul
se potoli si tacu.
Taranul se duse si privi în adâncul fântânii si ramase uluit de ce
vazu. Cu fiecare lopata de pamânt, magarul cel batrân facea ceva neasteptat:
se scutura de pamânt si pasea deasupra lui. În curând, toata lumea fu
martora cu surprindere cum magarul, ajuns pâna la gura fântânii,
sari peste ghizduri si iesi frematând.
Sursa:
http://www.cristinatohanean.com/povestiadulti/poveste5.asp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu