Despre Vindecare

  ...ma iert si ma accept asa cum sunt ...

Lumea este o reflectare a gândurilor noastre. Asemeni lui Buddha, vechii kahuna considerau că noi creăm lumea prin gândurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se petrece în viaţa noastră reprezintă o consecinţă a gândurilor noastre.

Lumea este o reflectare a ceea ce se petrece în interiorul nostru.
Vindecarea - un proces încă nelămurit, cu toate descoperirile fulminante ale ştiinţei actuale. Unii cred că eliminarea stării de boală este posibilă numai prin apelul la medicaţie şi tratamente alopate, alţii sînt, dimpotrivă, convinşi că bolile nu se pot vindeca decât prin remedii naturale sau, mai mult, prin transformare lăuntrică şi rugăciune. Ca întotdeauna, adevărul este undeva la mijloc...

Zalmoxis, regele nostru, care este un zeu şi un mare înţelept, ne învaţă că, după cum e nepotrivit să încercăm îngrijirea ochilor fără să ţinem seama de cap, tot la fel, nici capul nu poate fi îngrijit nesocotind trupul; având în vedere acest adevăr, trupul trebuie să fie îngrijit, în acelaşi fel, într-un mod potrivit, împreună cu sufletul.
"Căci motivul pentru care medicii greci nu se pricep la multe boli este acela că ei nu cunosc tainele întregului pe care-l au de îngrijit. Dacă acest întreg e bolnav, atunci nici partea nu poate fi sănătoasă. Dacă însă partea tulburată va fi vindecată, atunci şi întregul va fi din nou armonios, aşa cum trebuie să fie, iar omul va trăi mult timp, plin de vigoare, bun la suflet şi fericit."  Charmides, Platon

Medicul este acela care trebuie „să-l ajute pe om să se vindece singur“, după cum spunea Hipocrates cu mai bine de două milenii în urmă. 

Miracolul este, mereu, cel al vindecării prin redobândirea credinţei şi prin recurgerea la resorturile profunde ale fiinţei, căci, în realitate, nu există remedii miraculoase.

Procesul însănătoşirii trebuie să fie abordat, atât în plan lăuntric, psiho-emoţional, cât şi în planul exterior, fizic-corporal.

Astfel, interior, trebuiesc remodelate în mod corespunzător sistemul de credinţe şi percepţiile bolnavului privitoare la realitate, în vreme ce la nivelul vital şi al corpului fizic, trebuiesc reechilibrate şi stabilizate energiile din toate structurile pacientului.

Acela care crede din toată fiinţa că poate învinge boala, este deja pe jumătate vindecat; trebuie doar să se mobilizeze cu perseverenţă şi răbdare în urmarea tratamentului, iar dacă trupul nu a suferit transformări irecuperabile (extirpări, rezecţii, amputări etc.), recuperarea stării de sănătate este doar o problemă de timp.

Dinamica procesului de îmbolnăvire poate fi împărţită, schematic, în etape, care evidenţiază evoluţia lui.

Totul începe de la însuşirea şi alimentarea unei idei sau credinţe greşite. Să considerăm exemplul, ipotetic, al ideii dizarmonioase „cred că sînt superior celorlalţi“. Să presupunem că aceasta se infiltrează în sistemul de gândire al unui anumit om; odată acceptată şi subconştientizată, distorsiunea perturbă şi slăbeşte fluxul iubirii divine, care se revarsă, în mod normal – prin fiinţa fiecăruia dintre noi – asupra semenilor. Persoana care va începe să găsească, în mod egoist, plăcere în această credinţă şi va urmări să îşi afirme superioritatea. Procesul va avea loc, mai întâi, la nivelul structurilor volitive superioare, iar apoi, prin proiecţie şi inducţie, se va imprima în structura fiinţei şi ca un şablon mental-emoţional, care va produce, la rândul lui, forme disociate de gândire şi blocaje, staze energetice. Reacţia constant nefavorabilă a celorlalţi are darul de a contraria şi de a infirma acest şablon de gândire, astfel că, inevitabil, apare şi curentul de gândire opus: „cred sînt inferior celorlalţi“, care provoacă un conflict şi o adevărată breşă în fluxul vital. În final, nesiguranţa, teama şi oscilaţia între mâhnirea şi furia cauzate de neconfirmarea crezului pot provoca escaladarea tensiunii nervoase, iar apoi, prin reflexie, un dezechilibru de metabolizare – creşterea acidităţii stomacale, durere şi boală fizică, ulcer si multe alte suferinte. După acest model analogic, ideile şi energiile dezechilibrate se transmit şi se oglindesc, în mod insidios, aproape insesizabil, de sus în jos, de la structurile superioare ale fiinţei la cele inferioare, cuprinzând în final segmentul fizic care le corespunde.În procesul de vindecare lăuntrică, bolnavul trebuie să parcurgă aceeaşi cale, de sus în jos, terapeutul ajutându-l să conştientizeze problema şi să dezrădăcineze credinţele greşite. Pacientul va urmări să-şi reacorde voinţa proprie cu voinţa divină, să îşi însuşească o stare de acceptare de sine şi de iubire necondiţionată.

Modul defectuos de gândire şi emoţiile traumatizante asociate cu el sînt readuse, apoi, cu sprijinul terapeutului, la lumina conştiinţei şi corectate, remodelate. Sînt eliminate, prin angrenarea voinţei şi prin urmarea perseverentă a terapiei, blocajele emoţionale, proces deseori asociat cu retrăirea vechilor traume şi cu eliberarea dureriiacumulate.Metabolimul energetic al părţii afectate poate fi, apoi, restructurat. În final, aceasta va conduce la reechilibrarea sistemelor fizice şi la regăsirea sănătăţii.

În sfârşit, vindecarea exterioară poate avea drept resorturi regimul alimentar, postul, ingerarea activă a plantelor şi remediilor, gimnastica psiho-somatică, masajul, presopunctura, chiropraxia, împachetările cu nămol, băile de plante, aromoterapia, meloterapia, etc.

Întrebările-cheie ale pacientului în demersul de vindecare sînt:

Ce semnificaţie are pentru mine manifestarea acestei boli?

Ce mesaj îmi transmite, pe această cale, corpul meu?

Ce anume am uitat din ceea ce sunt?

Trebuie meditat cu seriozitate asupra lor, pentru ca, în acest fel, arborele patologic să fie depistat până la rădăcină, iar practicile vindecătoare să îşi poată croi calea cu mai mare uşurinţă.

Odată dobândită vindecarea, trebuie conştientizată, de atunci încolo, importanţa actului preventiv, singurul care permite instalarea permanentă a procesului creator al sănătăţii.

Menţinerea sănătăţii este condiţionată, după cum am văzut mai sus, de direcţionarea corectă a forţei originare a vieţii, care se exprimă diferenţiat în fiinţa umană, la fiecare nivel de conştiinţă.

Schematic, acest proces de menţinere a sănătăţii se poate descrie prin ciclul armonic:

„sunt una cu Dumnezeu –> iubesc viaţa şi universul –> voinţa mea este una cu voinţa divină –> îmi iubesc semenii –> am o gândire limpede şi plină de puritate –> îmi trăiesc în mod firesc şi armonios emoţiile –> funcţiile vitale îmi sînt bine întreţinute, printr-un mod de viaţă echilibrat, care îmbină activitatea cu repausul –> îmi metabolizez corect energiile şi îmi păstrez mereu în echilibru sistemele fizice, printr-un regim alimentar corect –> mă menţin sănătos“.

Sistemele moderne de vindecare evoluează tot mai mult către o concepţie holistică a însănătoşirii şi bolii, pacientul fiind văzut ca un suflet pornit în călătoria de întoarcere acasă, iar boala ca indicatorul cel mai bun al direcţiei corecte de urmat. 

Cu apariţia dispozitivelor de evidenţiere şi a metodelor de diagnosticare a aurei bioenergetice, acţiunea terapeutică va putea îmbina intervenţia la nivelul corpului cu cea de la nivel mental-emoţional; treptat, disfuncţiile vor putea fi depistate înainte ca ele să se manifeste corporal, iar vindecarea va deveni un proces de purificare şi elevare spirituală a fiinţei, împlinindu-se astfel concepţia străveche a şcolilor înţelepciunii privitoare la starea de sănătate desăvârşită, care cuprinde toate aspectele fiinţei, reunindu-le într-un întreg armonios şi indivizibil.

Dacă o persoană ne agresează, este util să ne amintim că ceilalţi sunt o oglindă pentru noi şi că agresivitatea respectivei persoane nu este decât proiecţia în exterior a propriei noastre agresivităţi refulate.

• Dacă şeful ne spune că nu suntem suficient de buni pentru postul pe care îl ocupam, atunci vorbele lui nu sunt decât o reflectare a ceea ce noi înşine gândim în sinea noastră despre noi.

• Dacă ne îmbolnăvim, este bine de ştiut că, trupul este o casă pentru gânduri: cauza îmbolnăvirii rezidă în negativitatea unui gând, într-o eroare de judecată.

Nu-i nimic în neregulă cu erorile de judecată. Te pot omorî, asta-i tot.

Mintea este asemeni unei grădini, iar gândurile asemeni unor seminţe. Ele încolţesc şi dau roade. Trebuie să avem grijă ce gânduri plantam în mintea noastră, căci, inevitabil, vom culege ceea ce am semănat. Vestea bună este că orice stres, dezechilibru sau boala pot fi corectate, lucrând asupra ta. Nu este nevoie să cauţi răspunsuri sau ajutor în afara ta. Şi nimeni nu îţi poate oferi informaţii mai relevante decât cele pe care le poţi obţine singur, căutând în tine însusi.

Circumstanţele exterioare sunt un barometru al nivelului nostru de conştiinţă. Starea de sănătate sau de boală, prosperitatea sau pauperitatea, succesul sau eşecul nostru ori al celor din jurul nostru reflecta nivelul de conştiinţă la care am ajuns.

Dacă nivelul nostru de conştiinţă se modifică, circumstanţele exterioare se schimbă rapid, iar nivelul de conştiinţă poate creşte semnificativ, dacă ne asumăm responsabilitatea pentru tot ce se petrece în viaţa noastră, pentru tot ce se petrece în jurul nostru.Vindecarea ori schimbarea începe cu asumarea responsabilităţii. 

Ce înseamnă să ne asumăm 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se petrece în viaţa noastră?

Înseamnă să accepţi faptul că tu însuţi şi nimeni altcineva eşte creatorul a tot ceea ce experimentezi, al tuturor evenimentelor pe care le trăieşti conştient.

O idee foarte greu de digerat, într-o societate în care ne-am obişnuit să ne găsim scuze la tot pasul, să dăm vina pe alţii pentru ce nu merge în viaţa noastră, să cultivăm asiduu o mentalitate de victimă. 

Mai mult, această idee este greu de acceptat şi de către persoanele considerate supra-responsabile. Căci una este să îţi asumi responsabilitatea propriilor acţiuni şi alta este să îţi asumi responsabilitatea pentru actele violente ale unor oameni cu care nu ai avut nimic de-a face şi cu care singura legătura pe care o ai este că locuiţi împreună în acelaşi oraş.

Mulţi psihologi ar spune că o astfel de gândire nu face decât să ne culpabilizeze în mod excesiv.

Accesul la miracol şi, implicit, la supraconştient nu este posibil decât atunci când reîncepem să privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilităţii.

Problema adulţilor este că şi-au pierdut inocenţa, dar şi-au accentuat infantilitatea, prin evitarea sistematică a asumării responsabilităţii.

Inocenta – starea în care nu judecăm, nu punem etichete, nu suntem obsedaţi de câştigul personal – poate schimba radical viaţa noastră.

Dacă ne confruntăm cu o problemă, trebuie să căutăm cauză în noi înşine, nu în factorii exteriori

Cum te poţi ajuta în viaţa de zi cu zi?

Acest proces poate fi folosit în cele mai diverse situaţii:
 - când suntem bolnavi,
 - când cineva apropiat este bolnav,
 - când ne confruntăm cu probleme profesionale, financiare, sentimentale etc.

Dacă problema ţine de sănătate, atunci putem spune trupului:
Îmi pare rău că ţi-am făcut rău prin gândurile mele negative. Te rog, iartă-mă.
Şi repetam acest lucru cu sinceritate, până problema dispare.

Dacă copilul are probleme la scoală, putem repeta mental:
Îmi pare rău că ţi-am creat aceste probleme prin gândurile mele. Te rog, iartă-mă.

Este esenţial ca trăirea să fie autentică, iar cererea de iertare să fie pe deplin sinceră. Consecinţa imediată este un sentiment de iubire, iar acesta este un semnal că vindecarea a început.

ÎN LOC DE CONCLUZIE

Boala este rezultatul unui dezechilibru cauzat de uitarea de sine, de înstrăinarea de propria esenţă, care conduce la separarea de realitate, la apariţia unor gânduri şi acţiuni dizarmonice şi în final la manifestarea unor blocaje emoţionale şi fiziologice ce conduc la instalarea bolii. 

Vindecarea constă în dezvăţarea treptată de obiceiurile rele care au cauzat dezechilibrul (şi care au devenit pentru bolnav o a doua natură) şi în refacerea întregului fiinţei, în toată strălucirea sa, pierdută doar vremelnic.

Boala poate fi văzută, astfel, ca o lecţie, primită spre regăsirea de sine, spre (re)cunoaşterea scânteii divine din om, singura capabilă, în realitate, să mijlocească reintegrarea în ordinea dumnezeiască a lumii.

Un medic din Statele Unite ale Americii, a lucrat foarte mult cu bolnavi în faza terminală şi a descris experienţele şi concluziile sale în două cărţi devenite best-seller-uri. Una dintre ele se numeşte The Four Things that Matter Most  - Cele patru lucruri, care contează cel mai mult -  şi se referă la cele mai frecvente declaraţii pe care bolnavii le fac celor apropiaţi pe patul de moarte.

Acestea sunt:

IARTĂ-MĂ
TE IERT
TE IUBESC
MULŢUMESC
Doctor Ira B. considera că nu trebuie să ajungem pe patul de moarte pentru a folosi aceste afirmaţii pozitive care, în opinia sa, au un potenţial imens în a ne vindeca relaţiile şi în a ne transforma profund viaţa.

Sursa:

http://madreporal.blogspot.ro/